Sistemul imunitar poate fi inteles ca totalitatea mecanismelor capabile sa lupte cu agresiunile exterioare sau chiar cu cele interioare. In momentul in care venim in contact cu un agent patogen de tipul bacteriilor sau virusurilor, organismul isi pune in functiune sistemul imunitar.
Uneori, acesta functioneaza la parametri maximi, astfel incat suntem protejati, alteori insa celulele si moleculele ce alcatuiesc acest sistem complex sunt invinse. Aceasta ultima situatie este ceea ce numim un sistem imunitar slabit care nu a fost capabil sa lupte impotriva agresiunii, rezultand diverse afectiuni mai mult sau mai putin grave.
Sistemul imunitar innascut sau imunitatea nespecifica
Imunitatea nespecifica mai este cunoscuta sub numele de imunitate naturala sau constitutiva. Acest tip de imunitate este practic prima linie de aparare a organismului prin intermediul unor mecanisme nespecifice.
Cu alte cuvinte, barierele mecanice (mucoasele si pielea), chimice (secretiile ce pot contine enzime cu proprietati bactericide) si celulare (celulele capabile sa lupte cu asa zisul invadator) sunt modalitati prin care sistemul imunitar innascut lupta pentru a mentine integritatea organismului.
Sistemul imunitar dobandit sau imunitatea specifica
Imunitatea dobandita apare dupa ce organismul a avut contact cu agentul patogen, rezultand in urma acestei interactiuni aparitia anticorpilor. Atat expunerea naturala la diversi patogeni, cat si imunizarea prin vaccinare reprezinta modalitati de activare a imunitatii dobandite.
In timp, datorita confruntarii organismului cu diverse antigene (o substanta care nu este recunoscuta ca proprie organismului) se naste practic capacitatea sistemului imunitar de a invata si recunoaste caracterele agentului patogen.
De regula, cele doua tipuri de imunitati (specifica si nespecifica) interactioneaza si se influenteaza reciproc pentru a mentine starea de sanatate a unui organism.
Modalitati de a spori capacitatea sistemului imunitar
Din ce in ce mai multe persoane se imbolnavesc in jurul nostru. Banala raceala, gripa sau chiar afectiunile mai serioase pot fi datorate unui sistem imunitar slabit.
Sistemul digestiv are, printre altele, rol in sustinerea imunitatii. Cu alte cuvinte, ceea ce mancam va avea repercusiuni asupra sistemului imunitar. In acest sens, va recomandam o alimentatie bogata in vitamine si minerale pentru a va mentine sanatosi. Astfel, consumul de carne de peste, iaurt probiotic, kiwi, ardei gras, morcovi, seminte de in, usturoi si fructe de padure proaspete va poate ajuta sa va mentineti sanatosi.
Alaturi de alimentatie, miscarea efectuata in mod regulat ajuta la punerea sangelui in miscare si la intarirea sistemului imunitar. Se pare ca cei care fac 30 de minute de activitate fizica moderata pe zi racesc mai putin si au parte de o conditie fizica de invidiat.
Si, nu in ultimul rand, organismul poate fi perceput ca o masinarie care are nevoie de momente de respiro. Pentru a mentine organismul intr-o stare de echilibru si pentru a ajuta sistemul imunitar sa performeze la parametri optimi, odihniti-va. Opt ore de somn pe noapte, vacantele si plimbarile in aer liber va pot ajuta sa fiti odihniti si sa tineti la distanta stresul, acesta fiind unul din factorii care contribuie la slabirea sistemului imunitar.